Cellinea – un produs care promite că te scapă de celulită. Păreri despre ingrediente și beneficii

Cellinea pareri prospect

De-a lungul timpului am văzut o grămadă de produse care erau promovate ca fiind naturale și capabile să te scape de aproape orice problemă ai avea. Însă la fel de multe sunt și cele care nu trec mai departe de vorbe și promisiuni. Trebuie așadar să alegem cu atenție suplimentele pentru a nu avea parte de experiențe neplăcute.

Atunci când spunem celulită femeile deja încep să simtă un fior rece, deși nu tot timpul celulita îi deranjează pe bărbați. Cu toate acestea, reprezentantele sexului frumos sunt mereu dispuse să facă tot ce le stă în putință pentru a o elimina cât mai complet. Drept urmare, produsele care promit că te ajută să spui adio celulitei sunt multe la număr, printre ele numărându-se și Cellinea, despre care vom vorbi mai multe în articolul de azi.

Click AICI – vezi informațiile despre Cellinea oferite de producător

Precizez chiar de la început faptul că pentru scrierea acestui review nu am fost plătit. Pur și simplu îmi exprim propriile păreri despre Cellinea, ingredientele sale, modul în care acționează și dacă merită sau nu să apelăm la acest produs.

Câteva păreri despre ce îți promite Cellinea

Găsim o comparație făcută de producător, care afirmă că „spre deosebire de alte produse greu de utilizat, Cellinea este un supliment alimentar cu o formula aprobată științific care acționează direct la sursă.” Puțin forțată afirmația, iar asta pentru că nu este chiar singurul produs de acest tip. Mai găsim și altele naturale, aprobate ştiinţific și care acționează direct la sursă.

Îmi place că Cellinea nu este promovată ca o soluție minune împotriva celulitei, ci ni se spune chiar pe site-ul oficial că exercițiile făcute în mod regulat, alături de o alimentație sănătoasă (care să includă fructe și legume) pot crește foarte mult eficiența pastilelor.

Cum acţionează Cellinea?

  • se încearcă o refacere a nivelului de hidratare, iar asta pentru că, așa cum se știe foarte bine, o hidratare necorespunzătoare favorizează apariția celulitei;
  • ajută și la creșterea elasticității pielii;
  • este îmbunătățită circulația sanguină;
  • sunt oferite elementele esențiale unei diete sănătoase și pentru protejarea pielii;
  • accelerează metabolismul astfel încât să se prevină formarea celulitei.

Ce aflăm de pe forum despre eficiența pastilelor Cellinea?

„Rezultate reale pe care le poți vedea și simți în mai puțin de 8 săptămâni.” Acest mesaj te lovește din primul moment în care accesezi site-ul oficial. Oare chiar așa este? Poate că la o primă vedere perioada de timp necesară pare scurtă. De fapt, cam așa și este. Din acest motiv am ales să caut mai multe informații pe forum (din fericire avem forumuri suficiente în România care abordează acest subiect).

Cellinea forum

Printre comentariile citite pe forum se numără și unele care spun că au început să se vadă rezultatele mai bine în a treia și a patra lună de folosire a acestor pastile. Parcă acum sună mai realist, nu? Trebuie însă reținut că în toate cazurile doamnele și domnișoarele care au spus că au reșit să mai elimine din celulită cu pastilele Cellinea au dus o viață sănătoasă, făcând mișcare zilnic și având grijă la alimentație.

Click AICI – vezi cum poți profita de reduceri de până la 50%!

Există efecte adverse? Din ceea ce au spus cumpărătorii pe forumuri se pare că efectele adverse nu și-au făcut apariția. Asta nu înseamnă însă că sunt complet excluse. Fiecare organism este unic, așadar poate reacționa diferit la anumite ingrediente. Sfatul meu este să îi spuneți medicului de familie ce suplimente luați, deoarece el este cel mai în măsură să vă ajute cu o părere specializată.

Despre ingrediente și cât de eficiente sunt

De pe site-ul producătorului aflăm că Cellinea a fost creată astfel încât să fie sigură și eficientă. Practic este scoasă în evidență compoziția din care fac parte ingrediente atent alese și naturale. Eu personal nu am reușit să găsesc pe site-ul oficial informații mai detaliate legate de ingrediente, așa că am fost nevoit să pun mâna pe o cutie pentru a citi prospectul.

Ingrediente:

  • Semințe de struguri – se știe foarte bine că acest extract ajută la hrănirea și prevenirea uscării pielii, hidratarea sa, precum și la îmbunătățirea circulației sanguine. Având un nivel crescut al antioxidanților, extractul de semințe de struguri întăresc sistemul imunitar și protejează împotriva bolilor cronice;
  • Extract de coada-calului – contribuie la eliminarea celulitei prin ajutorul oferit în eliminarea lichidelor care sunt în exces în organism. Poate fi folosit cu succes în timpul curelor de slăbire;
  • Extract de urzică (urtica dioica) – urzica este numai bună în curele de detoxifiere și în stimularea metabolismului. Activează circulația sângelui și este recomandată în curelor de slăbire;
  • Extract de ceai verde – se numără printre cele mai des savurate ceaiuri de pe planetă, iar conținutul ridicat de antioxidanți fac din extractul de ceai verde cel mai bun aliat în curele de slăbire și în lupta cu celulita. Consumat zilnic, ceaiul verde va duce în final la eliminarea celulitei și la netezirea pielii;
  • Extract de alge marine – cremele anticelulitice cu alge marine au început să fie destul de căutate și la noi, iar acest lucru se datorează faptului că vitaminele și mineralele conținute de aceasta ajută la regenerarea ţesuturilor, la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, precum și la îmbunătățirea aspectului pielii;
  • Vitamine și minerale – organismul nostru are nevoie de vitamine și minerale, iar din moment ce o alimentație nesănătoasă, alături de lipsa mișcării favorizează apariția celulitei, este evident că schimbarea stilului de viață ar trebui să reprezinte un prim pas în eliminarea sa. Așadar integrarea vitaminelor și mineralelor în dieta zilnică este necesară.
Cellinea pret

Ce preț are Cellinea în România?

Dacă ne raportăm la puterea de cumpărare a românilor, Cellinea nu este deloc un produs ieftin. Spunem asta pentru că o cutie are un preț de 157 de lei și este suficientă pentru o cură de o lună. Măcar este inclus transportul în acest preț. 🙂

Partea bună este că avem la dispoziție mai multe pachete promoționale, reducerile ajungând chiar și la 50% per cutie la comenzile mai mari. De exemplu, dacă vom comanda două cutii Cellinea atunci o vom primi pe a treia gratis. Dacă în schimb vom comanda trei cutii, atunci vom primi încă trei gratis, totul la un preț de 477 de lei (în loc de 942 lei, deci o economie de 50%).

Voi ați încercat Cellinea? Dacă da, vă aștept în rubrica de comentarii cu impresii și păreri care să le ajute și pe celelalte femei să facă alegerea corectă.

Păreri finale
  • Beneficii
  • Ingrediente
  • Reacții forum
  • Eficiență
4

Recomand produsul?

Sunt de părere că Cellinea este o soluție naturală care a reușit să își câștige un loc meritat în preferințele multor femei. Are o eficiență medie spre mare, rezultatele obținute depinzând în linii mari și de cât de bine reacționează organismul la un astfel de tratament.

2 Comments

  1. Ana M. 14 august 2019 Reply
    • Daniel 16 august 2019 Reply

Leave a Reply